Postare de nunta

Vad ca a trecut ceva timp de cand nu am mai scris in blog si, sincer sa fiu, chiar am fost socat sa vad ca o luna intreaga a zburat pur si simplu, pe nesimtie. Credeam ca ultima data am scris o mare inteligenta in urma cu vreo doua saptamani… se pare ca timpul trece cu totul si cu totul altfel atunci cand te casatoresti. Ceea ce nu e neaparat bine, pentru ca vine cu un pachetel de stress nu tocmai placut.

Pentru cine nu stie, eu si Alina am inceput pregatirile pentru nunta de anul trecut. Vorba vine, fiindca “pregatirile” au insemnat doar cererea in casatorie si alegerea localului. In rest, toate au ramas a fi ingramadite in ultimele doua luni, intr-un stil pur romanesc. Si cu cat se apropie mai mult data maretului eveniment, cu atat iti dai seama ca mai ai multe de facut, de parca nu se termina.

Initial, cand prieteni care deja au trecut prin asta imi ziceau ca o sa vad eu ce stress o sa fie, ma miram: eram relaxat, parea ca avem tot timpul din lume pentru a pune totul la punct pana in cel mai mic detaliu, pareau ca nici nu sunt chiar atat de multe lucruri de facut… ce mai, organizarea unei nunti parea a fi floare la ureche.

Si incep sa-ti curga: cauta DJ (sau formatie, lautari etc, dupa preferinte), cauta invitatii, imparte invitatii, ia-ti verighete, cauta tort, cauta figurine pentru tort, apuca-te de cursuri de dans, asculta mii de melodii, vezi cu rochia de nunta, si aia de stare civila… Vai, nu gasim pantofi! Gandeste-te la costum, incepe dieta, cum decoram sala, cum decoram scaunele, cum stim cine vine de fapt la nunta, cine ne face poze – aoleu, si in Severin, si in Bucuresti – la ce ora se serveste masa, avem bani, n-avem bani, ne trebuie lumanari, ne trebuie analize, cat whiskey se bea, de care vin, trebuie sa mergem iar la Bucuresti, de unde luam cosul miresei, dar buchetul? Si probabil sute de astfel de intrebari si probleme care acum imi scapa.

Si acum inteleg de ce toata lumea isi doreste asa de mult sa iasa perfect nunta – pentru ca s-au chinuit ingrozitor de mult sa o organizeze! Asa ca, oricine ati fi, oricand ati merge la o nunta, daca nu ati trecut inca prin chinurile despre care vorbesc eu, please behave and do your best to turn that party into the party of the year!

Va urma: episodul urmator, dansul! Daca nu uit… :))

2 thoughts on “Postare de nunta”

  1. Alexandra si Lolo spuneau ca ar trebui sa scriem tot ce se intampla si pasii prin care trecem. Probabil, desi acum pare stresant, poate dupa o sa ne amuze :P Desi ma indoiesc, tind sa cred ca o sa uit cum sa fiu NEstresata :D

    Reply

Leave a Reply to Alina Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.