Parcă sună mai bine în engleză și simt nevoia să scriu astfel, ca o detoxifiere: self-sustaining ecosystem in a jar. E foarte tare și eu am aflat despre acest tip de ecosisteme pierzând timpul făcând research pe Reddit.
Ideea de mini ecosistem pe care îl creezi și apoi îl abandonezi iar el continuă să trăiască, să prospere, să existe și să fie tare mișto fără intervenția ta mi-a gâdilat plăcut simțurile. Așa că m-am hotărât să îmi fac și eu unul. Am și instrucțiuni (e foaaaarte ușor!) dacă vreți și voi să încercați.
Am început cu un recipient mic, de test. In el am pus apă demineralizată (se poate pune și apă de la robinet după ce a stat 24 de ore într-un vas fără dop, să se ducă clorul), puțin pietriș pentru acvariu, o pietricică de decor, Marimo ball (aka Cladophora aegagrophila) și o mititică Vallisneria din propriul acvariu. După o lună și puțin, am adăugat și un locuitor: un melc din acvariu.
Rezultatul mini-borcănelului meu autosusținut poate fi văzut mai jos:
După cum se vede pe capacul borcanului, acesta a fost creat pe data de 29 noiembrie 2016. Am pus capacul și l-am deschis o singură dată, pe la jumătatea lui ianuarie, pentru adăugarea melcului. De atunci până acum și de acum înainte, capacul nu va mai fi deschis. (“Acum” înseamnă 16 februarie 2017). Foarte tare sa ai un mic ecosistem autosusținut, nu?
Dar poți avea și un ecosistem ceva mai mare!
După rezultatul de succes avut cu micuțul borcănel, am zis să trecem la o scară mai înaltă și să-mi fac un jarrarium ca la carte. Principiul este același, doar că aici totul este mai mare și ceva mai spectaculos. Iată rezultatul:
Cu acest ecosistem am avut deja niște mici probleme. În primul rând, nu este 100% autosusținut fiindcă, după cum vedeți, un crevete uriaș locuiește în spațiul cel mic. Pentru un borcan atât de micuț, ar trebui creveți mici, dar ne descurcăm cu ce avem. Așa că o dată la 3 zile îi arunc crevetelui o bobiță de mâncare specială pentru ei. S-ar putea să reziste și fără, dar nu vreau să risc.
O a doua problemă pentru care nu prea știu cauza a fost neadaptarea Vallisneriei, care a început să se usuce. Probabil am îngropat-o prea adânc în piteriș, care nu a avut niciun fertilizator. Nu știu, cert este că a trebuit să scot o plantă și a rămas borcanul de mai sus.
Probabil va mai trebui să completez cu apă o dată la câteva luni, dar mi se pare minimală munca de întreținere. Și, chiar dacă în pozele mele neprofesioniste poate nu arată prea bine, garantez că este ceva destul de spectaculos!
De unde cumperi cele necesare pentru un astfel de ecosistem autosusținut?
– Plantele le găsești în orice pet shop respectabil. Ai doar grijă să iei de la unul respectabil, să nu fie infestate cu melci sau alte lighioane.
– Alternativ, pentru că ai nevoie de puține plante care vor crește singure, poți cere unui prieten cu acvariu. Nu e nevoie de mult și este cu atât mai frumos să vezi plantele crescând de-a lungul lunilor!
– Borcănelul cel mic vine din Pepco. Borcanul cel mare (o bombonieră, de fapt) l-am luat din Dedeman. Pe viitor, aș lua unul cu o deschizătură mai mare – prin acesta nu îmi intră mâna și a fost tare incomod să aranjez totul.
– nisipul și decorațiunile le găsești fie prin hypermarketuri (Carrefour, Cora), fie tot în Pet Shop.
Și cam asta este tot! Un proiect extrem de ușor de întreținut și extrem de interesant. Cel puțin, mie îmi place. Ha!
Ce urmează? În primăvară voi pune bazele unui borcan similar, dar cu plante terestre. Iuhuuu!