Nu stiu altii cum sunt, dar la mine cand vine vorba de filme si, mai ales, seriale made in Romania, parca imi pare mai interesanta ideea de a-mi infige un catus in cur. Las Fierbinti, insa, un nou serial care a inceput pe Pro TV si a fost promovat din greu pana la mega-episodul pilot, mi-a parut alta mancare de peste: reclamele chiar m-au facut sa zambesc si mi-au lasat o impresie, per total, buna. Eram convins ca serialul in sine urma sa fie o porcarie de doi bani, dar nu s-a putut sa stau departe si l-am privit. Pe net, evident, ca am uitat in ziua premierei.
Si mi-a placut. Surprinzator si suficient de destept (geniu pe langa absurditatile penibile care zic ca fac comedie acum pe la TV in Romania, de la scalambaielile si urlaturile lui Bendeac, la rasuflatul Serviciu Roman de comedie si la “da-Doamne-n-mine-cu-paru” seriale care nu stiu cum se numesc de pe Prima). Am ras de cateva ori, serios si din suflet. Si mi-a placut Las Fierbinti.
Ideea de plecare in Las Fierbinti este una care are toate sansele sa para “inca un film cu tigani facut de PRO TV”. De data asta, insa, nu mai e vorba de tigani. Ci de tarani. D-aia veritabili, d-aia “dashtepti”, d-aia cocalarizati in Italia, tarani care au facut un semestru la fara frecventa si sunt buricul pamantului. Genul de locatie/poveste/personaje din care Kusturica ar scoate inca un film de geniu.
Si, din fericire, Las Fierbinti nu e departe (inclusiv din punctul de vedere al imaginii!). Are nenumarate lipsuri, asta se vede clar, dar reuseste sa surprinda realitatea dobitocilor din jurul nostru – realitatea aia badaranesc-amuzanta, strengareasca si pur romaneasca gen “improvizam, carpim si rezolvam orice” pe care ar vedea-o oricine daca ar sta vreo doua zile si s-ar uita la ce se intampla in jur. Avem patronul de bar – burtos si imbaxit: mistocar, dar prost, diluator de tuica si mereu gata sa raspunda la orice acuza. Il avem pe cocalarul venit din Italia, care este acum buricul smecher si combinator al pamantului; curvulita satului – naiva si prostuta, dar care stie exact ce vrea si de unde; il avem pe dom’ primar care e gata sa manance cacat cu zahar ca vin alegerile; dom’ vice-primar care pupa-n cur si se vede primar destept cu deploma; politistul prost dar timid si sensibil; si satul romanesc, veritabil, in care se consuma tuica la carciuma din sat, se petrec batai si nu se face nimic bun.
Dar cel mai important la Las Fierbinti este umorul, evident. Unul nou si proaspat pentru ce se asteapta de la televiziune, ironico-sarcastic si chiar destept, aruncat in replici rapide pe care daca nu esti atent o secunda, l-ai pierdut. Ca prim exemplu care imi vine in minte de gluma buna din Las Fierbinti e faza cu revolutia, ceva de genul:
– Suntem si sat martir, la revoltie am pierdut un om…
– Ei! Da?!?
– Da, ciroza.
Deci, ca si concluzie, Las Fierbinti (cel putin primul episod) merita. Vine cu alt tip de umor, unde razi nu de scalambaiala debila a “actorilor” sau de tipetele lor indobitocitoare, ci de replici. Absurde in general, surprinzatoare in rest. De situatii. De o realitate care este, pana la urma, Romania noastra cea de toate zilele.
Asa ca daca aveti ocazia, cu certitudine cat de cat exhaustiva, va recomand sa va uitati la Las Fierbinti. Si sa ignorati micile “sughituri” de regie, interpretarea proasta pe ici-colo si ocazionalele dume rasuflate, si sa va bucurati de restul 90%. Merita.