X Factor vs. Romanii Au Talent

Pot sa recunosc fara prea multa rusine in glas ca am fost un mare fan al emisiunii Romanii au talent si, cu toate ca am fost dezamagit, ca tot romanul ne-votant de castigatorul care a transformat emisiunea in “Romanii au probleme,” ma voi uita cu acelasi interes la cea de-a doua editie.

Dar pana atunci avem X-Factor, un Romanii au Talent mai de nisa, daca e sa judecam dupa faptul ca numai talentatii in muzica sunt admisi aici. Totusi, ca si concept, este pe undeva pe-acolo si eram tare fericit ca voi avea o noua emisiune care sa-mi incante ochii. Din pacate, n-a prea fost sa fie – X-Factor, dupa parerea mea, nu reuseste sa se ridice la nivelul Romanii au Talent.

Si asta nu neaparat din lipsa propriu-zisa de talent a participantilor. Au fost niste voci bune, asta e clar, care au gadilat tare placut corzile sensibile deci din acest punct de vedere, totul este destul de OK. N-am avut un Narcis Ianau, o Rebeca, insa am avut niste voci bune. Problema cea mai mare a lui X-Factor vine din realizare.

In primul rand as mentiona aici ca principal esec (total, grandios si oarecum inexplicabil) prezenta “matinalilor” Razvan si Dani in spatele cortinelor. Sincer, ma asteptam de la ei la maimutareli si poante mai bune sau nu, dar totusi un umor care sa prinda, o prestatie care sa se potriveasca cu ideea showului insa am fost surprins sa vad niste figuri sterse, niste gazde lipsite de sare si piper, lipsite complet de inspiratie si complet inutile. Desi n-am fost un urias fan al lui Smiley (Bartos in schimb placandu-mi foarte mult), Razvan si Dani au reusit sa ma transforme intr-un inrait suporter al duo-ului de la Romanii au Talent. Au facut show, au fost acolo, m-au facut sa rad si sa ma simt bine.

In al doilea rand, dupa parerea mea, X-Factor pierde enorm de mult la capitolul realizare. N-am idee ce experienta au oamenii care lucreaza la montarea showului – sunt convins ca au fost alesi unii care prezentau mare incredere, insa pur si simplu nu reusesc sa faca atmosfera. Muzica de fundal este prost aleasa, nu sugereaza tensiune, nu te lipeste de scaun, nu te baga in atmosfera. Totul lasa impresia ca este facut in graba cu un singur scop: acela de a ingramadi cat mai multe performante acolo, intr-un timp cat mai scurt cu putinta. Si din cand in cand se mai da cu bata in balta, prezentandu-ne o groaznic de lunga poveste a unui concurent deloc interesant. O prezentare la fel de neinteresanta si nepiperata ca intreaga experienta.

Si astfel se pierde foarte mult la X-Factor (nu mai zic nimic de cei trei din juriu care abia daca se vad si oricum nu au inspiratia lui Andi Moisescu sau sarmul antagonistic al lui Mihai, cu palosul lui cu tot). Si astfel mie nu imi place X-Factor, si astfel nu ma uit la el. E sec si inutil. Parerea mea.

3 thoughts on “X Factor vs. Romanii Au Talent”

  1. Intre frecangeala anosta de la X Factor si circul ieftin si prost de la Romanii au talent, prefer sa citesc o carte – sau., uite, blogul tau, ca e fain :) Oricum, la tv nu ma mai uit demult. Nici nu stiu de ce mai platesc cablul.

    Reply
  2. Amandoua emisiuni sunt banale si stupide,si dupa ce “X” in toata saracia si onoarea lui…,il vezi azi sau maine colaborand cu “modelele” romanesti proaste si inculte in mare parte.

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.