Mestecând alene îmbucătura din prazul de la pachet, c-un ochi pe sticla de țuică din plasa de rafie – să nu mi-o șterpelească vreun nemțălău – am zis: “Civilizație acia, nană!”
Bine, momentul în care am ajuns în Munchen, momentul primului contact cu civilizația germană n-a fost 100% cum l-am descris mai sus, dar ideea e aceeași: nu degeaba vorbește lumea de civilizație, de altă lume, când se referă la Germania. Nu, chiar nu bat câmpii. E frumos pe-acolo. Dar să începem cu începutul…
Cum am ajuns acolo
În continuare, cu trenul. Am pornit din Viena la 10:30 și aproape 4 ore mai târziu, amețiți de viteza trenului (a urcat spre 300 km/h), coboram în Munchen. Toată nebunia costă 67 de Euro pentru două persoane, clasa a II-a, dacă îți iei biletul din timp. Noi l-am luat online, de la RailJet. Îl tipărești pe-o coală A4 și totul merge brici. A fost prima mea experiență cu un bilet cumpărat online și printat, am asudat până a trecut nașul. Dar totul a fost în regulă. Se poate și așa.
Unde am stat
Cazarea, ca de obicei, prin AirBnb. Munchen a fost cel mai scump oraș pe care l-am vizitat în excursia noastră – este considerat chiar unul dintre cele mai scumpe orașe din Germania – dar a meritat.
De stat, am stat în casa unui tânăr care colindă lumea-n lung și-n lat (era în Bali când am făcut rezervarea, era prin altă țară când am ajuns) și procesul de cazare a fost în sine o aventură. Un fel de treasure hunt: ne-a trimis pe mail instrucțiuni, cu poze, cu săgețele, cu detalii cum să ajungem la apartament și cum să intrăm în posesia cheii. Care se afla într-un seif agățat de motocicleta sa, parcată în fața blocului. Cheie pe care am lăsat-o în același loc la plecare, fără a da ochii cu proprietarul. Prin țările civilizate, se pare, nu sunt toți îngroziți de hoți, ca ex-comuniștii de… noi.
Era practic, după cum se vede mai sus, un studio mare, un “man cave” în devenire, o destinație perfectă pentru un student singur. PS2 și 3, jocuri, Apple TV pentru entertainment și o tonă de alcool. Plus un deschizător de bere în perete. De vis. Dacă nu călătorești cu familia.
Ce-am făcut și ce-am văzut
Înainte de a intra în detalii, vreau să spun că Munchen-ul era exact așa cum mă așteptam: sobru, impunător, curat și civilizat. Toate clădirile erau într-o stare perfectă, recondiționate, curate, reparate, de parcă fuseseră construite cu o zi în urmă. Nu urlau sirene apocaliptice pe străzi, nu claxonau mașinile, nu înjurau bijnițarii, scuipând coji de semințe. Nu, chiar simțeai că te afli într-un loc de oameni bine crescuți, cărora le pasă de ei și de cei din jur.
În Munchen, ai impresia că sunt mai multe biciclete decât mașini, decât oameni.
Și, Doamne, era PLIN de biciclete! Fete cochete în rochițe colorate, întorcându-se de la întalnire, cu buchetul de flori în coșul din față, barbați la patru ace mergând la muncă, bătrâni și copii, directori de firme și studenți… cu toții mergeau pe biciclete. Existau parcări pentru sute de biciclete, am văzut mii de biciclete, am rămas surprins. Piste speciale pentru biciclete (nu pe trotuar, intrerupte ici-colo de câte-un copac, ca la noi), oameni care NU mergeau pe pistele pentru biciclete, o nebunie plăcută, o senzație aproape ireală că într-un oraș atât de mare și atât de bogat lumea preferă bicicleta mult mai comodei mașini. Unora le pasă. De natură, de sănătate. Le pasă.
Și încurajat de atâtea biciclete, unde-a mers olteanu’? La muzeul/reprezentanța BMW, evident (aveau și-o bicicletă acolo, ha!)
Am coborât apoi în Olympia Park pentru o scurtă plimbare și o vizită la spectaculosul Sea Life, unde spun ei că sunt peste 5,000 de specii de creaturi marine. Eu personal am fost impresionat, am adorat să merg prin tunelurile acelea, înconjurat de pești… a fost o experiență cu adevărat plăcută.
Ne-am plimbat apoi prin parc, într-o zi suspect de călduroasă pentru o zi de mai în Munchen… O competiție de ciclism avea loc acolo, unde o mulțime de oameni încuraja participanții – iar un număr și mai mare stătea pe iarbă, la un picnic ad-hoc, sau pur și simplu la un pahar de apă/suc/bere cu prietenii. Culmea, niciun moș prin preajmă care să-i drăcuie că-i calcă iarba.
În ziua următoare ne-am întâlnit cu o prietenă veche mutată în Munchen de ceva timp. Ne-a plimbat printr-un impresionant centru al orașului, ne-a arătat piața imensă în care-și ținea Hitler discursurile, ne-a zis că este oarecum tabuu să-i pronunți numele prin zonă și ne-a dus să mâncăm cea mai bună înghețată din Munchen. Înghețată care și-a meritat reclama, deși am stat 15 minute la coadă. Dap, coadă la înghețată. 15 minute.
Am zis că suntem viteji și că putem merge de-acasă până la palatul Nymphemburg pe jos. Aproape c-am reușit, dar după ceva mai mult timp decât anticipasem eu, Eric deja era obosit și a trebuit să ne întoarcem. Am văzut exteriorul palatului, am văzut minunăția de grădină din față, dar nu am mai apucat să-l vizităm (pe el sau și mai impresionanta grădină din spate). Materiale pentru următoarea vizită…
Ah, am găsit și locul de vis pentru un meci de baschet… Cred că-i oribil să joci acolo, umbrit de copaci, într-o zi călduroasă de vară…
Anecdotă
Practic, motivul pentru care această excursie a noastră a devenit realitate, a fost Ally. O mamică din Australia pe care Alina a cunosctu-o online (duh!) și cu care a legat o relație strânsă de prietenie. Ally a venit în Munchen în mai, așa că… hop și noi acolo.
Când ne-am întâlnit era ultima noastră zi de Munchen, dar prima a lor (după un zbor de 16 ore) – deci erau destul de zob. Ne plimbam agale pe lângă hotelul lor, când vedem o bicicletă lăsată rapid lângă trotuar de către o doamnă, care fuge înspre o mașină oprită în mijlocul străzii. Nu știu ce defecțiune suferise respectiva mașină, dar era clar că tanti și nenea șoferul avea nevoie de ajutor – lucru pe care l-a realizat întâi soțul lui Ally, un australian care lucrează în armată, și care a fugit să ajute. Evident, eu l-am urmat.
Și uite așa s-a întamplat ca, în inima Munchen-ului, un australian, un român și o doamnă care putea fi de orice naționalitate să împingă vreo 20 de metri o mașină germană care se stricase. Yup, nouă ni s-a părut amuzant.
În loc de concluzie…
Munchen-ul e frumos rău și tare cred eu că întreaga Germanie-i la fel. Scumpă, într-adevăr, dacă este să ne raportăm la cât se câștigă în România, dar fără probleme – cred eu – pentru neamțul obișnuit. Oferte extrem de variate în ceea ce privește mâncarea organică (la prețuri mai mici decât în România, paradoxal) și la mâncarea de supermarket în general, dar prețuri mari în rest. O abordare extrem de normală, mi se pare: produsele de bază – ieftine, mofturile – scumpe.
Dintre toate orașele vizitate, Munchen-ul mi-a rămas foarte aproape de suflet și se lupă tare cu Budapesta pentru titlul de orașul meu preferat din tot ce-am văzut eu la viața mea :)