Știu, am rămas mult în urmă cu povestirile din excursia noastră prin Europa, dar parca nu-i Blogul lui Călin dacă n-ai pauze obscen de lungi și schimbări neanticipate de direcție. Și cum numai ce-am venit după șapte nopți petrecute-n Eforie Nord și încă-mi mai răsună “Alo, alo, porumbeluuuuuu, ia porumbu’ de la Gică și mănâncă-l fără fricăăăăăă!” mi-am zis să vă spun și vouă cum e pe-acolo, că vă știu curioși din fire.
Cam ca tot românul, știu că litoralul românesc pute. Nu doar a hamsii prăjite, shaorma și parfum Hugo Boss falsificat, ci a hoit comunist care n-a reușit să fie adus încă la viață, resuscitat complet (sau măcar vreun pic) pentru secolul douășunu. Dar am mers acolo, după ce anul trecut tot litoralul românesc l-am ales, din motive de comoditate și bebe mic. Deci știam cam pe unde mă duc.
Dacă anul trecut stațiunea Venus mi-a lăsat un gust de bitter suedez, anul ăsta pot să mă declar plăcut surprins de Eforie Nord. Parcă începe și pe la noi să mai miște ceva, pe ici-colo, prin părțile esențiale și asta mă bucură. Nu fusesem niciodată până acum la Eforie și nu știam la ce să mă aștept. Citisem pe net despre babe topless-iste venite la tratament, despre hoteluri comuniste și despre o stațiune uitată de Dumnezeu, primari și orice urmă de bun gust. Din fericire, nu asta te așteaptă în Eforie dacă ai curajul să o alegi ca stațiune.
Un orășel chiar drăguț, Eforie Nord îi dă, de la primul damf de apă sărată, clasă Venusului vizitat de noi anul trecut. Destul de îngrijit, cu magazinașe pline de porcărioare îngesuite unu-n altul, cu chioșculețe de inghețată lângă Fornetti-uri care vând covrigi calzi da’ reci, lângă cărucioare de unde iei porum fiert, lângă dughene cu vată de zahăr… și tot așa. Kitsch și aglomerație – adică exact așa cum tre’ să fie la mare. Ai pe unde merge, ai pe unde pierde timpul, ai ce face.
Plaja – cea din zona lacului Belona, fiindcă doar acolo am mers – este lată, lungă si frumoasă. Plină de șezlonguri ieftine, la 20 de lei bucata, dar și cu locuri de întins cearșaful dacă ești mai old school, mai hippie, mai fan resturi de scoici între buci sau pur și simplu nu vrei să dai banii să stai pe-un plastic. Intrarea în mare e lină și prelungită până când te plictisești de mers și te hotărăști să faci cale-ntoarsă. Serios – cred că poți fii la 200 de metri în larg și apa nu-ți va depăși bazinul. Frumoasă de la natură, urâtă de la conaționalii noștri: celebrele mucuri de țigară răsar ca ghioceii primăvara când dai cu lopățica-n nisip, alături de alte mici gunoaie “uitate” pe-acolo. Multe coșuri de gunoi, pe categorii (plastic, hârtie, gunoi menajer) și din ce în ce mai multă lume care aruncă gunoiul unde trebuie. Departe de perfecțiune suntem aici, dar se vede că mișcă ceva…
Ușor anii 90, cu Rafaga, Coco Jumbo și Meniaito considerate, încă, hituri, Eforie Nord face eforturi să se autodepășească.
Ghiolbanismul încă rulează, din păcate. Rimele “amuzante” ale vânzătorilor ambulanți de porumb – uneori semi-pornografice, alteori cretine – sunt la mare căutare și se bucură de succes enorm când se aud urlate de prin diferite colțuri, vânzătorul ambulant de tatuaje “temporale” își târșâie papucii alene în urma vânzătorului de “espadrile, ochelari de soare, parfumuri, da” și totul se mișcă românește. Mai unul care ascultă o muzică la telefon, mai altul care-și scoate sticla de ulei de masline Monini să se protejeze de soare (că așa e mai bine, se știe de pe vremea Dacilor), mai una, mai alta – vezi de toate cât stai la plajă și ai toate motivele, uneori să-ți faci cruce.
Dar, per total, nu e rău. Însă nici foarte bine nu e.
Cea mai mare problemă, după părerea mea, este lipsa opțiunilor când vine vorba de mâncare. Dacă n-ai nimic impotrivă să mănânci junk food, hamsii prăjite și mâncăruri îmbibate în ulei și sufocate cu Vegeta pe la împinge tava, atunci totul va fi bine. Dacă vrei să stai pe un scaun, intr-un loc frumos, cu un ospătar bine îmbrăcat care să îți servească mâncarea… mai greu. Noi n-am găsit decât un restaurant care să poată fi numit, pe bune, “restaurant”: cu mâncare bună, cu servire a la carte, cu ospătari care știau să-și facă treaba. Chandellier îi zice, dacă sunteți în căutare de ceva bun. Și decent la prețuri – surprinător de decent, aș îndrăzni să zic.
Am mâncat și la autoserviri – că doar reprezintă 99% din restaurantele din stațiune – dar eu am fost mereu dezamăgit. Prețuri cu adevărat mici – de 15 lei poți să te saturi, dar și calitatea pe măsură. Uriașa autoservire Litoral, unde ai și mâncare chinezească, și pizza, și paste, și lucruri ceva mai deosebite ar fi cam cea mai bună opțiune, dar tot nu concurează cu un restaurant adevărat. Iar eu, de obicei, când sunt în vacanță, vreau să mă răsfăț puțin.
M-am bucurat să văd mulți turiști străini în Eforie Nord. I-am auzit, de fapt, de la germani la francezi și ruși – mereu bineveniți, căci poate astfel împing și ei și ajută la creșterea calității serviciilor. Care au crescut, aș zice, destul de mult: fețe zâmbitoare prin magazine, lume politicoasă, purtare în general decentă… calitatea serviciilor crește și nu poate merge decât în sus, ceea ce este îmbucurător.
Noi am stat într-un hotel de trei stele – Hotel Fortuna – și ne-am simțit excelent acolo. Fetele și băiatul de la recepție s-au purtat exemplar, curățenie a fost făcută în fiecare zi, prosoapele și lenjeria de pat schimbate constant, totul era îngrijit și frumos… deci e clar că lucrurile încep să se miște în direcția cea bună. Dar mai e de lucru.
Țara noastră este un fel de Cenușereasă: frumoasă foc de la mama natură, dar pusă la colț de surorile mai urâte dar mai machiate și mai bine îmbrăcate. Păcat.
N-am avut ocazia să văd multe plaje și stațiuni din lumea asta, dar ce am văzut este clar peste România. La turcii cei huliți, cu plajele lor pietroase, cu apa care-ți ajunge la trei metri deasupra capului după prima jumătate de pas pe care o faci în mare, reușești să te simți, totuși, mai bine. Mai în concediu – și asta e ideea. Grecii cei leneși și mereu în criză, cu vegetația lor compusă din pietre, bolovani și nisip, reușesc să te facă să te simți mai în concediu decât în România.
Este târziu și sunt obosit. Nu îmi dau seama ce am scris și cum am scris și parcă simt că am prezentat totul într-o lumină mai neagră decât este, de fapt. Nu asta am vrut să fac, pentru că nu ăsta e adevărul. Ne-a plăcut în Eforie Nord și am mai merge acolo. Se fac progrese, sunt vizibile. Lente, dar vizibile: atât pe partea celor care prestează servicii, cât și a turiștilor. Încet, încet, sunt convins că va fi foarte bine.
Verdict: Merită o șansă. Ieftin și destul de bun.