Ne-am întors de aproape o lună dintr-o mega-vacanță de mai, care a durat o lună și care ne-a purtat prin mai multe orașe din Europa. Eu, Alina și Eric – băiețelul nostru de aproape 2 ani.
Vreau de mult să scriu, să spun cum a fost, să laud sau să critic orașele, dar uite că abia acum am găsit ceva timp pentru asta – acum, la o lună, când probabil niște detalii au fost uitate. Zicem, însă, că-i mai bine mai târziu decât niciodată și începem călătoria virtuală prin Europa, urmărindu-ne din nou pașii, cu prima destinație: Budapesta.
Trebuie să recunosc că, din toate orașele pe care le aveam pe listă, Budapesta era cel cu care abia așteptam să terminăm. Eram convins că vom da de un fel de București înapoiat, plin de unguri care citesc pe fețele noastre că suntem români și ne tratează ca pe niște jeguri. Surprinzător (sau nu), Budapesta a fost unul dintre orașele mele preferate, la finalul călătoriei.
Cum am ajuns acolo
Am mers cu trenul, pe care l-am luat din Arad. Un tren românesc, obosit, destul de amărât. Am ales să mergem la Clasa I, și biletul ne-a costat 290 de lei. Am vrut să mergem ceva mai lejer – să aibă micuțul loc să alerge, să doarmă, să facă ce vrea și am mers într-un vagon aproape gol: cred ca am fost maxim 5 persoane în întreg vagonul (și doar noi eram 3!).
Am rămas surprins că la graniță am stat foarte mult: s-au verificat pașapoarte, s-a urcat poliție în control, ziceai ca venim din Africa, nu dintr-o altă țară Europeană. Urât, lent, dar probabil că ne merităm soarta. Singurul lucru bun: când intrai în Ungaria, aveai free Wi-fi în tren. Pentru că la ei se poate.
Unde am stat
Ne-am luat, în fiecare oraș, un apartament prin AirBnb. În Budapesta am stat chiar în centrul orașului, într-un studio spațios și interesant, cu două paturi duble, cu bucătărie super echipată, cu design modern. Frumos, foarte frumos, situat într-o clădire veche, impresionantă. Iar la ei “clădire veche” nu înseamnă “ruină gata să se prăbușească”. Pentru că unii își mai și consolidează blocurile…
O locuință super, în concluzie, o locuință care ne-a arătat că AirBnb chiar poate fi de mare încredere.
Ce am făcut și ce-am văzut
Fiindcă aveam după noi un băiețel de doi ani, fascinat de statui și fântâni, de muște și porumbei, ne-am hotărât că n-are rost să îl târâm după noi prin muzee, să se plictisească uitându-se la tablouri sau bucăți de piatră.
Am ales să ne plimbăm mult, să explorăm tot centrul Budapestei, să ne bucurăm de impresionanta arhitectură de-acolo, de statuile gigantice, de masivitatea impresionantă a locului. Până să ies și eu din țara noastră unde “vechi” înseamnă “neîngrijit,” nu credeam că astfel de detalii – coloane uriașe, sculpturi în clădiri, case vechi de sute de ani pot să mă atragă. Ei bine, când sunt întreținute, sunt extrem de atractive!
Printre plimbările noastre pe străzi, fascinați de tot ce vedeam la fiecare pas, am mers la grădina zoologică din Budapesta. Am ajuns chiar la deschidere, la ora 9, pentru că Eric a avut grijă să ne trezească în fiecare zi la 7 (more or less), așa că am prins câteva animale dormind. A fost interesant, totuși – părea că întreaga grădină zoologică este deschisă doar pentru noi. Nu, nu erau mulți nebuni care să o viziteze chiar de la ora deschiderii…
Am pornit-o apoi, încet, spre Castelul Buda. Dimineața, cu noaptea-n cap, eram noi și turiștii japonezi (sau cine știe de unde veniseră ei din Asia), mergând pe străzi și făcând întrecere cine face mai multe poze pe minut (ei au câștigat detașat).
Am mers pe jos fiindcă eram destul de aproape de toată tărășenia: am trecut întâi pe la Parlamentul lor. Un fel de Casa Poporului, dar mai mică și mai frumoasă. Mai de bun gust: impresionantă nu prin mărimea grotească, ci prin atenția la detalii și frumusețea arhaică pe care o inspira. În față, spații verzi, turiști, localnici ieșiți la plimbare, o relaxare și o liniște totală. Nu tu moș să-ti spună să nu calci pe iarbă, nu tu soldat să te-mpungă cu baioneta să pleci, ‘re-ai al dreq, de-acolo!
Am mers cu funicularul – o urcare lină, din fericire, care îți oferă o super vedere asupra orașului și a Dunării care-l împarte în două. Sus, ajungeai la Castelul Buda, o adevărată fortăreață construită în vârful unui deal, cu vedere panoramică în toate direcțiile, o clădire care nu surprinde că a rezistat atât de bine atât de mult timp: orice invadator nu avea nici cea mai mică șansă să ajungă acolo.
Dar trecând peste atracțiile astea clasice, pe care oricum le vezi – și le vede toată lumea când merge acolo – nouă ne-a plăcut enorm, așa cum am mai zis, să mergem pe străzi, pur și simplu, să vedem Budapesta adevărată. O Budapestă cosmopolită, plină de turiști, un amalgam de nații și limbi străine, de asiatici micuți și veseli, de nordici uriași și blonzi, de oameni umblând cu aparatul foto la gât, mâncând langoși și rămânând impresionați, la fel ca și noi, de frumusețea unui loc.
Budapesta – sau cel puțin centrul ei, pentru că pe-acolo ne-am învârtit în cele 3 zile pe care le-am petrecut în acest oraș – este verde, este curată, este primitoare și plină de viață. Și, cel mai important, plină de surprize la tot pasul. Cum am descoperit noi într-o seară, când am zis să ieșim la o plimbare prin zonă. Mergem puțin, așa, să ne dezmorțim picioarele – nu să vizităm cine știe ce. Și am ajuns aici:
Că sunt turiști sau localnici – asta nu pot știi foarte bine, oamenii pe care i-am văzut în Budapesta erau de invidat. În general înalți și bulănoși, fie că erau fete, fie că erau băieți, păreau și erau toți relaxați și calmi, nu cum sunt eu obișnuit să văd oamenii pe-aici, mai ales în București: încruntați și triști, mereu alergând, mereu cărând câte-o sacoșă de plastic, mereu supărați și stresați. Pur și simplu simți că ești, într-adevăr, într-o altă lume când ajungi acolo.
Bunul simț este la cote maxime. Educația lor o bate pe-a noastră de la o poștă. Grija pentru mediu la fel: așa cum urma să ne fie dat să vedem în majoritatea orașelor pe care le-am vizitat, aveau tomberoane de gunoi speciale pentru reciclat, împărțite pe categorii. În care chiar depuneau gunoiul așa cum trebuie – că și noi avem pe categorii, dar toate ajung la aceeași groapă… Bicicliștii în scurt timp vor depăși numărul mașinilor, mâncarea bio/organică era ieftină – sau măcar accesibilă, iar librări vedeai la tot pasul. Până și în gară erau mai multe standuri cu cărți decât fast food-uri… ceea ce spune mult despre nivelul unei țări, ceea ce te face să te gândești că, de fapt, chiar nu citești destul.
Dar ce m-a șocat cel mai mult a fost felul în care am fost tratați. Nu cu flegme că suntem români, nu cu dezinteres, ci mereu ca niște oaspeți bineveniți. Chiar și când nu era absolut clar că suntem turiștii, oamenii se purtau civilizat, frumos – așa cum nu s-ar purta în România niciodată. Uite ce mi s-a întâmplat mie, de exemplu:
Am urcat în metrou, semi-aglomerat. Îl aveam pe Eric în brațe și, cum nu era niciun scaun liber, am început să mă îndrept spre o zonă mai liberă în care să stau. Nu s-au închis ușile metroului, că mi s-au și oferit – MIE – nu unul, ci două locuri. Nu, nu vreo mămică emoționantă, nu vreun școlar bine crescut. Doi bărbați. Trecuți de 40 de ani. Doi burtoși mustăcioși care s-au ridicat de pe scaune diferite să îmi ofere mie locul. Atunci am înteles de ce s-au făcut controale atât de serioase la vamă – chiar venisem dintr-un trib din Africa!
Cât de scumpă este Budapesta?
Vorbind ca turist, pot spune că Budapesta este foarte ieftină. Prețuri în restaurante similare cu România, calitate foarte bună a produselor. Produsele din supermarketuri sunt, în general, mai ieftine sau mult mai ieftine decât cele din România, la fel și produsele pentru copii. Așa cum am mai zis, mâncarea organică este acolo extrem de accesibilă ca preț, mult mai ieftină decât în România.
Dacă mănânci de la chioșcurile de pe stradă, prețul unei felii mari de pizza (suficientă pe post de masă principală dacă nu ești obișnuit să mănânci mult – și tare bună!) este echivalentul a 3 lei. Evident, am mâncat cea mai multă pizza in Budapesta!
Per total, așa cum am mai zis, Budapesta mi-a plăcut enorm. A fost o surpriză extrem de plăcută pentru mine și o consider nu doar o destinație de vizitat, ci cu siguranță una în care să trăiești extrem de bine și frumos.
Avem multe de învățat, noi, ca oameni, de la toate țările astea pe care le considerăm mai civilizate și sper doar că eu am reușit să iau puțin din fiecare și să devin o persoană mai bună. Pentru că nu reușești să îți dai seama cât ești de inapoiat decât după ce vezi cu ochii tăi cum ar trebui să stea lucrurile într-o țară civilizată. Budapesta a reușit să-mi lărgească orizonturile – și a fost abia începutul. Un eye-opener bine meritat, o surpriză extrem de plăcută!