Am vizitat pentru prima dată Viena acum 12 ani: eram un țărănel micuț care ieșea pentru prima dată din țară și care urma să fie impresionat de orașul pe care, ani la rândul, l-am considerat cel mai frumos oraș din lume. Cu așa încărcătură emoțională, vă dați seama că l-am ridicat în slăvi cu fiecare ocazie înainte de excursia noastră de 30 de zile prin Europa: era principala, preaminunata, DESTINAȚIA. Singurul oraș care făcea întreaga noastră vacanță să aibă sens.
Dacă ați citit titlul acestui articol, cred că anticipați deja că realitatea a fost ușor diferită față de prognozele mele. Da, Viena nu mi-a mai părut raiul pe pământ, din contră: după extrem de plăcuta surpriză care a fost Budapesta, Viena mi-a lăsat un gust amar. Și o duhoare de câine plouat în nări. Dar să începem cu începutul…
Cum am ajuns acolo
Am mers cu trenul din Budapesta, prețul biletului pentru 2 persoane fiind de 64 de Euro. N-am cumpărat biletul de pe net pe ideea că sigur găsim în gară – ceea ce s-a și întâmplat, doar că am avut de stat la o coadă ca cele de la noi, de pe vremea lui Ceaușescu, la pâine. Plus că probabil am plătit ceva mai mult pe bilet decât dacă l-am fi rezervat din timp.
Unde am stat
Am stat, prin eternul AirBnb, în apartamentul unei românce. Nu era situat într-o zonă prea bună – dar era aproape de Prater și de o stație de metrou, ceea ce a fost destul de OK:
Doamna la care am stat era artistă și cam toate lucrurile din apartament aveau ceva fancy. Nu e neapărat stilul care mă unge pe suflet, dar n-a fost rău. Mai ales că am avut birou drăguț cu vedere la curtea interioară, plus o curte interioară unde ne-am răsfățat, în soarele rece de mai, cu o cină homemade:
Ce-am făcut și ce-am văzut
Viena este un oraș uriaș, care are într-adevăr o sumedenie de atracții. Cele trei nopți petrecute acolo nu ne-au permis să vedem prea multe, așa că ne-am pregătit din timp s-o luăm metodic și să lăsăm lucruri pentru data viitoare. O zi am dedicat-o plimbării prin Prater, inclusiv muzeul figurilor de ceară Madame Tussaud’s (pe care îmi doream de mult să îl văd), plus o scurtă – foarte scurtă – plimbare prin centru.
În drum spre Prater – fiindcă am mers pe jos, fiind destul de aproape de el – am trecut și pe lângă Hundertwasserhaus, un bloc construit pe baza ideii unui artist cu același nume. Colorată, drăguță și arătând ca o oază de fericire într-un oraș sumbru și gri, clădirea lui Hundertwasser este atipică, bazată pe idei eco și planet-friendly (grădinile și copacii de pe acoperiș) și trebuie să recunosc – destul de impresionantă.
În Prater am ajuns, cam ca peste tot în excursie, foate devreme, până în ora 9. Era pustiu, părea părăsit: exact așa cum nu trebuie să arate un parc de distracții, dar din fericire noi nu eram acolo pentru adrenalină…
După cum ziceam, noi nu merseserăm în Prater pentru adrenalină, ci pentru Madame Tussaud’s: unul dintre locurile pe care, de ani de zile, voiam să le văd. Și mi-a plăcut la nebuie, m-am distrat enorm, exact așa cum și trebuie să faci într-un astfel de muzeu.
Deși am stat câteva ore în muzeul figurilor de ceară, Praterul arăta în continuare pustiu și când am ieșit, chiar dacă începeau să deschidă anumite atracții. Așa că am făcut o plimbare în centru, vizitând impresionanta Stephansdom (Catedrala Sfântului Ștefan).
Un monstru gotic, impresionant și întunecat, Stephansdom este ca un magnet pentru turiști. Din păcare, și pentru o sumedenie de trăsuri ale căror cai-putere contribuie la ceea ce eu am numit, voalat:
“mirosul de căcat din Viena”
Nasul sensibil nu e de joaca. Pentru că, surprinzător: și unul dintre lucrurile care m-a făcut să îmi displacă acest oraș – în Viena pute. Miroase a balegă de cal, iar în metrouri este o duhoare ciudată, ca de câine plouat, duhoare amestecată extrem de neplăcut cu un puternic miros de dezinfectant. Iar când nu simțeai aceste mirosuri, în aer plutea un iz ușor înțepător, ușor amar – nu am idee de la ce, dar nu cred că era vreun exces de oxigen sau un vaccin de sănătate…
Următoarea zi a fost dedicată în exclusivitate Schonbrunn-ului și grădinii zoologice. Am petrecut cam 10 ore acolo și tot n-am apucat să vedem totul. Dar a meritat fiecare secundă!
Palatul Schonbrunn este, în continuare, la fel de impresionant precum mi-l amintesc eu: impunător, giantic, verde, o oază de aer curat în întunecata Viena. Designurile perfecte, matematice chiar ale spațiilor verzi, veverițele alergând nestingherite prin oceanul de flori si iarbă proaspăt tunsă – surprize care te așteaptă la fiecare colț – toate fac din Schonbrunn una dintre principalele destinații, după părerea mea, din Viena.
Ne-am întâlnit în grădina zoologică cu o prietenă austrică de-a Alinei, venită și ea din Graz cu cei doi copii (și care a întârziat cam o oră, deci nu doar la noi se practică). Grădina zoologică este și ea impresionantă, parcă peste cea din Budapesta. Eu eram deja destul de obosit și bine bătut în cap de soare că n-am reușit să mă bucur de ea la maxim, dar din fericire eram la a doua vizită, așa că n-a fost cu supărare…
Și pentru că sunt înnebunit după mâncarea asiatică, trebuie să vă arat meniul meu de seară din fiecare zi: pentru doar 6 Euro primeai toată minunăția din poza de mai jos, delicioasă, perfectă, ca la mama ei acasă (cred eu, având în vedere că era preparată de 4-5 asiatici cărora le mergeau mâinile ca-n filmele cu Bruce Lee).
S-ar zice, per total, din ce am scris, că Viena nu e chiar așa rea cum am declarat eu la început, dar adevărul este că eu tot cu un gust amar am plecat de-acolo. Deși atracțiile în sine merită toți banii și merită cu siguranță vizitate, Viena in sine, ca oraș, nu impresionează.
Gri, întunecată, urât mirositoare, haotică și sufocantă – cam așa mi s-a părut mie Viena.
Oamenii grabiți si sumbri, parcă aflați într-o permanentă cursă cu adversari invizibili, încercând să ajungă primii undeva anume… păreau cu toții stresați și supărați, lucru care personal nu mi-a plăcut.Poate și faptul că am fost într-o zonă mai aproape de extremitățile orașului a contribuit la asta, dar zic aici ce-am simțit.
A, și mi-am adus aminte ceva ce sigur voi uita în alte articole: ca omul crescut în România, când am intrat într-un supermarket în Viena (lucru care este valabil pentru toate orașele pe care le-am vizitat, inclusiv Belgrad), am început să caut disperat dulăpioarele în care să îți lași sacoșele/rucsacul/whateverul. N-au așa ceva. Am intrat în supermarketurile lor cu rucsac – și eu și Alina, cu plase, cu ape minerale în respectivele rucsacuri și mereu așteptam ca un agent de pază fioros să vină să îmi facă scandal. Nu s-a întamplat asta. Nu am văzut nici măcar agenți de pază. Și brusc, mi s-a părut normal să nu fiu obligat, de fiecare dată când intru într-un magazin, să imi las, ca un hoț nenorocit și mărunt, bagajul într-un dulapior…
Deci… m-aș mai întoare în Viena? Cu siguranță! Mi-a plăcut enorm, astfel încât să continui să-i fac reclamă drept unul dintre cele mai minunate orașe de pe glob? Cu siguranță, nu!
Ciudat ca ti s-a parut ca oamenii sunt grabiti si sumbri. Am fost si eu de cateva ori si mi s-a parut ca sunt foarte relaxati. E adevarat ca, de obicei, am fost in preajma Craciunului.
Da, cine stie, poate i-am prins eu in niste zile proaste :)
Ciudat….
pit spune ca am vazut astea 3…paria..londra si viena…restul ….sunt sub ele…
de departe viena este cel mai civilizat..curat….totul merge struna…nu stiu ce miros ai simtit tu…ciudat…ff ciudat..
ospitalitatea ce i drept..nu te da pe spate..fiind nordici..dar nici nu te gonesc…
in us…ai vazut cam 10% din oras…si alea pe fuga….
are mult mai multe de nu piti epuiza nici intr o luna…
aprooo…mergi iarna in prag de sarbatori…:)…
Probabil impresia depinde de mai multe lucruri, iar in cazul nostru “astrele” nu au fost aliniate perfect :)) Desi probabil am vazut doar 10%, dupa cum zici tu, acel 10% nu m-a impresionat si nu mi-a dat niciun motiv sa vreau sa vad restul. Totusi, n-a fost prima mea vizita in Viena, deci per total am vazut mai mult – si intr-adevar, la prima vizita mi-a placut mai mult.
De data asta, insa, asa cum am zis in articol, pentru mine, Viena a fost dezamagitoare.
Pute a canal? :)))