Vacanta mea: Herculane

Vacanta, in sfarsit! Daca pentru unii vacanta inseamna mare – Costinesti sau Halkidiki, Nisipurile de Aur sau Kusadasi, pentru mine vacanta anul acesta inseamna Herculane. Nu neaparat din cauza unei iubiri imense ce i-o port statiunii de la doi pasi de casa, ci din cauza ca anul acesta era planificat unul fara vacanta, dar o “schimbare brusca de inima” (cum s-ar traduce la TV englezescul “sudden change of heart”) ne-a facut sa impachetam in graba niste haine si sa plecam pentru cateva zile la Herculane.

Herculane care nu mai este aceeasi statiune balneara de acum cativa ani care mustea de bosorogi reumatici si intepeniti de spate veniti sa-si curme suferintele – nu ca nu ar mai vrea, ci pentru ca anul acesta, probabil primul de cand a avut Ceausescu prima erectie in fata Lenei, nu au mai primit cupoane de vacanta. Intr-un fel normal, ca tre’ sa stea acasa sa ridice diguri, sa-si pazeasca locuinta de viitura, nu?

Trecand peste asta, pot spune ca sunt satisfacut pana in varful degetului mic de vacanta mea la Herculane, desi nimeni sau doar foarte putini dintre prietenii mei reusesc sa inteleaga cum de prefer Baile – marii. Dar le prefer pentru liniste, le prefer pentru aerul curat, le prefer pentru somn si relaxare, pentru masajul exceptional, le prefer pentru strandul cu apa termala urmat de o bere la halba cu 2,5 lei. Le prefer pentru ca atat de putini oameni le prefera, si in special pentru ca 90% dintre cei care nu le prefera inteleg prin vacanta betie si iarba, borat in mare la 4 dimineata, scandal dupa scandal, stat la plaja intre 13 si 17, ingropat chistocuri in nisip si pisat pe tot ce inseamna respect fata de persoana de langa, amic sau necunoscut.

Cu toate astea, Baile Herculane sunt departe de perfectiune, de vacanta ideala pe care orice om sanatos la cap si-o poate dori. Devenita un paradox romanesc, statiunea iti prezinta un peisaj de documentar, ceva cum poate mai vezi prin India: o pensiune cocheta, verde si primitoare, cu doar doua etaje si opt camere, langa un mamut in constructie – constructie stopata pe motiv de criza, langa care se afla o casuta de chirpici cu buruieni pana la acoperis, cu gard din sarma ruginita, roasa de ani si aburi de sulf. Si daca te-ai caza in pensiunea verde, la etaj, ai putea admira la drum de seara cimitirul, si el inconjurat de pensiuni si vilute, sau ai putea vedea in jos pe malul Cernei gainile infruptandu-se din jeguri, in spatele caselor strivite de pensiuni.

Aici vezi impunatoare hotelurile comuniste – Afrodita, Minerva, Diana – toate aflate in paragina, dupa lupte grele cu timpul si cu guvernele neinteresate de starea lor, precum si minunatele inventii capitaliste – pensiunea Lorabella, vila Gogu, terasa Vasy XXXL sau restaurantul Pizzeria Greceasca, toate castigand, mai “unu pe fata, doua pe dos” un ban cinstit pentru zile negre.

Turistii din Herculane par si ei inghetati in timp (asta daca excludem “elita” din weekenduri): de la doamne cu batic pe cap si obrajii rosii de la bere, pana la gentlemani cu costum gri, ros la coate, si palarie cu pana; de la copii imbracati in pulovere tricotate, din acelea cu un romb urias in fata si maneci laaargi, pana la adolescenti cu papuci maro din cauciuc sau sandale cu sosete albe; de la clasicul cuplu roman: el cu burta cat o roata de tractor, cu tricoul suflecat deasupra si ea cu 1,4 tone de machiaj, parul coafat si vopsit inainte de plecarea in vacanta si mainile tinute mereu in solduri, dar ceva mai in spate, ca si cand ar fi intr-o permanenta stare de graviditate in luna a 7a pana la cuplurile tinere, de viitor, cu el schilod in slapi si pantaloni de trening, de fas, si ea spargand seminte intre masele, scanand pe o raza de 10 metri, ca un radar, orice faptura vie si comentand ceva, de obicei incepand cu “i-aute-o si pe aia!”

In Herculane, cele 5 restaurante par a apartine toate aceluiasi patron: servesc toate snitel de pui cu cartofi prajiti, ceafa de por sau piept de pui la gratar, tot cu cartofi prajiti, mici cu mustar sau cascaval pane. Evident, cu garnitura de cartofi prajiti. Si nimeni nu pare sa constate chestia asta, sau nimanui nu-i pasa. Preturile sunt acceptabile iar carofii sunt prajiti, deci de ce sa ne plangem ca nu putem sa mancam ceva mai deosebit, ceva ce n-am mancat cel putin o data in ultima luna, acasa…

Si da, cu toate astea, imi place la Herculane! Mi-ar placea ca si vremea sa fie buna, cu norii imprastiati prin lume, cu soarele gata sa ne bronzeze albul branzos, sa pot sa beau, ca toata lumea la strand, un pahar de bere (dar macar sa-l arunc la gunoi), apoi sa vin sa fac un masaj de 30 de minute, sa dorm 45 si sa respir apoi aerul curat de munte.

PS: Daca nu imi va fi lene sau daca nu uit, promit sa fac niste poze. Pana atunci, traiasca Google Images!

4 thoughts on “Vacanta mea: Herculane”

  1. E foarte tare atunci, poate la anu’ – sau cand mai planuiesti sa petreci macar cateva zile la Herculane – vorbim si mergem cu grupul, ca in doi nu e chiar asa fun :D

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.