Nu, nu incerc sa vorbesc urat sau sa folosesc coduri pe care prietenul meu Adelweiser, conducatorul miscarii de guerrilla din Cocksville, Alabama, sa le foloseasca cu bucurie la drum de seara. Chiar vorbesc despre pufuleti, minunile alea care costa 50 de bani, chestiile alea crocante, delicioase, addictive.
Pe mine, de exemplu, ma apuca boala din cand in cand. Viciu’. Mancatu’ de pufuleti e precum pofta de a manca icre Negro (ca sa ramanem in domeniul culinar), precum dorinta de a ma apuca de piratat din nou muzica, sa vad “ce mai e nou”, precum dorinta de a privi din nou un film la care stiu eu ca am ras, doar pentru a vedea ca de fapt era o mare porcarie. Revenind, ziceam ca mancatul de pufuleti este o manie. Care vine si trece pana la urma. Iar acum abia a venit.
De fapt, imi ia mai mult sa scriu acest post decat mi-ar lua in mod normal pentru ca in timp ce scriu rad o punga de pufuleti cu “ingrediente naturale si fara E-uri”. De fapt, tocmai am terminat-o, ca o incepusem o data cu postul. Ma rog…
Ideea cu aceasta manie pe care o am cu pufuletii acum (mai am manii cu Bake Rolls, cu dezlegatul de integrame, cu Heroes of Might and Magic III si probabil multe altele care nu imi vin acum in minte) este una evidenta: avem nevoie de vicii. De chestii marunte care stim ca sunt cel putin inutile – daca nu nocive – dar pe care TREBUIE sa le facem.
Ganditi-va la cartofii prajiti. La o halca de carne imbibata in ulei. Precedata de o tzuicutza, urmata de trei beri. Cafeaua de dimineata. Tigara de dupa. Ziarul pe care-l citesti pe buda. FarmVille in Facebook. Hattrick-ul si toate celelalte jocuri online. Mailul si profilul de Hi 5 unde esti dezgustat de fetele care abia poarta o haina sa le acopere alea-alea; unde esti dezgustata de tona de bulangii care iti spun ca esti frumoasa, buna etc, etc, etc. Toate astea sunt inutilitati care provoaca manii. Pentru ca fara ele ar fi totul atat de al dracu de cacacios incat am exploda in cele din urma, plini de frustrari.
Probabil ca eu mananc pufuleti fiindca sunt frustrat. Fara mistourile aferente, am momente cand imi place sa strivesc pufuletii, sa-i aud crantanind, facandu-se praf si pulbere, sa-i consum frenetic; si am zile cand prefer sa ii sug alene, sa ii transform pe fiecare in parte in bilute mici si lipicioase, sa-i strivesc cu varful limbii de cerul gurii… si poate trec prin ambele stari in aceeasi zi. Ce frustrari am, nu stiu. Ce probleme am, nu stiu.
La fel cum nu stiu – si nici ca imi pasa – ce frustrari are omul care colectioneaza gandaci de bucatarie, fata care isi pastreaza tampoanele trei saptamani inainte de a le arunca, gardianul care noapte de noapte sta cu ochii incordati la maxim, doar-doar o reusi si el sa-i vada pe aia doi cand si-o pun pe banca.
Sunt vicii, sunt frustrari, sunt manii, sunt lucruri atat de tampe, dar atat de necesare! Fara pufuletii mei, fara Bake Rolls si fara filme proaste, fara toate chestiile astea stupide si inutile care ne distrug viata – dar ii dau culoare – totul ar fi inutil. Ma bucur ca nu este asa.
Ma bucur ca existati, pufuleti!
Si daca te plictisesti, poti sa lipesti pufuleti unii de altii pana faci un pufulete extrem de lung, stupid si foarte inutil… :x Merge bine cu bere. Dupa bere mai bine zis. Dupa muuulta bere :P
Cu alte cuvinte: ce e dom’le cu Farm Villu’ asta? Prietene care abia au aflat la ce foloseste mouse-ul joaca Farm Ville ca disperatele, oamenii abia asteapta sa ajunga la servici ca sa joace Farm Ville, gospodinele fac scrum carnea pe care o data pe luna isi permit sa o cumpere ca sunt prea absorbite de Farm Ville… Am i missing something? :))
O, da, you’re missing a LOT! Daca vrei sa vezi ce si cum, te chem ca neighbor in FarmVille :) Dar pregateste-te sa renunti la viata asa cum o stiai (inclusiv pufuletii luuuuungi)!