Dap, uite ca se intampla si maretul eveniment (sau prima parte a maretului eveniment, ca sa fiu exact) si anume starea civila. Legal, deci, eu si Alina suntem casatoriti si in sfarsit numele blogului ei are sens. Ypppieeeee!
Inainte de impresii si pareri, trebuie sa trimit niste serii de multumiri mari cat luna, desi probabil ca cei vizati aici nu vor citi niciodata: in primul si in primul rand, ca la Oscaruri, vreau sa ii multumesc mamei mele care a fost super-eroul zilei din punctul meu de vedere. A pregatit o super-masa olteneasca pentru musafirii din Bucuresti pierzand o zi intreaga doar cu asta; a carat singura-singurica si neajutata de nimeni sticlele de sampanie, paharele, prajiturile, propria-i geanta si buchetul de flori, desi in ultimul timp mersul si forta fizica nu sunt punctele ei forte; a rezistat pe baricade in restaurant, in ciuda oboselii si grijilor pentru bunica, pana la sfarsit, plecand o data cu ultimul invitat… asa cum am zis, a fost super-eroul pe care nu ma asteptam sa il vad, dar de care sunt extraordinar de mandru si thankful, cum ar zice romanul stabilit in state.
A doua serie de multumiri interminabile merge catre nasii nostri care ne-au dovedit ca ar trebui sa ne consideram printre cei mai norocosi fini din lume: va zic sincer, dragi cititori, ca sunt niste super persoane (si n-o zic doar eu: bunica mea a devenit fanul lor numarul 1!) si le multumesc din suflet ca au fost alaturi de noi si in acelasi timp imi cer scuze in eter pentru starea civila cand ei au fost cei care s-au ocupat de prajiturele, sampanie si servirea invitatilor, desi planurile de acasa fusesera complet diferite. Le multumesc din suflet ca au stat dupa noi sa facem poze pe caldura aia insuportabila, lipsiti de apa si protectie solara. Le multumesc ca nu mi-au dat suturi in fund ca n-am insistat sa mergem cu masina la restaurant si am pornit pe jos, unii dintre noi pe tocuri de 12 centimetri. :D Macar acum e clar ca Severinul nu e un oras chiar asa mic… Si per total le multumesc (“multumim” ar fi termenul cel mai corect, de fapt) pentru tot si abia astept sa ii vad din nou!
Pareri acum despre evenimentul in sine
In primul rand – e SCURT, fratilor! Mai lung decat o partida de sex, e clar (adica dureaza undeva la 9 minute cu pre si postludiu :D), dar scurt, frate! Adica sincer n-au meritat cele trei nopti nedormite si inecat in stress pentru ceva ce a decurs rapid, natural si fara vreun party-breaker.
Emotiile au disparut in momentul in care am vazut invitatii acolo, atat pentru mine si Alina, “DA”-urile au fost clare si sincere, mainile nu au tremurat cand am semnat actele, toata lumea prezenta a fost super cu noi si urarile de bine au curs trimitand miere urechilor noastre, pozele sper ca au iesit super si toata lumea, sper eu, a fost multumita.
Mancarea a fost super-buna (sincer, mare surpriza pentru mine atat mancarea cat si amabilitatea si profesionalismul celor de la Regal Sun – ii zic numele sa stiti unde sa apelati daca aveti nevoie in viitor), bautura suficienta – avand in vedere ca a mai ramas si din nou buna dispozitie a fost la ordinea zilei.
Iar la sfarsit, pentru a incununa o zi super tare, am avut si o intalnire ad hoc surpriza cu o parte din DTS Flow unde Lolo a venit cu orezul si am mai fost o data felicitati si orezati si imbratisati si urati si… am tabarat pe bautura!
Per total, o zi usor obositoare, dar o zi minunata din punctul meu de vedere: s-a zis DA, ne-am distrat, am mancat bine, am facut poze…. si m-am casatorit, ba! Parca tot nu-mi vine sa cred! Probabil ca dupa Bucuresti cu cununia religioasa si petrecerea cea mare ma voi simti si eu altfel. Desi si acum este foarte bine!
PS: Inca nu am vazut nicio poza, cum am una, cum o arunc aici. Pana atunci, ne multumim cu kitchuri :P
Un cur BETON ai langa tine, asa ca ce iti mai pot dori decat “Casa de piatra”?! :P Sa fie intr-un ceas bun! Sa iti traiasca mama si bunica si sa le dea Doamne-Doamne zile multe sa isi vada nepoteii mari!
Multumim, si eu si curul, si familiile :D
Casa de Piatra!!!! si multe bucurii va doreste una care s-a “nenorocit” acum TREI ani deja si care are si copil, va doresc sa fiti fericiti, iar Alinei vreau sa ii intaresc convingerea ca are langa ea o persoana deosebita (asta daca mai era cazul…..). Va pup pe amandoi si ma bucur ca v-am gasit aici pe blog pt ca de tine, Calin, chiar nu mai stiam nimic.
Ei, Oana! Multumesc mult pentru urari si ma bucur sa vad ca in sfarsit ai dat de mine :D Nici eu nu stiam nimic despre tine (mai ales despre noul nume si stautul de mamica) si ma bucur sa aud ca esti bine. Fa-ti si tu un cont pe Facebook, sa mai “catch up” si noi ca se pare ca multe s-au intamplat de cand nu ne-am mai vazut… :D