Cum te simti ca proaspat tatic

Tocmai mi-am deschis o doza de bere, sa mearga unsa cu punga de chipsuri pe care am inceput-o mai devreme. Degetele-mi lasa urme de grasime pe tastatura si maine-poimaine voi fi suparat din cauza asta. Astazi, nici ca imi pasa.

Sunt tatic.

Este prima zi din ultimele trei (sau sa fie patru?) cand ajung acasa sub ora zece. Cearcanele mi se reinstaleaza sub ochi, oboseala este fizica si frustranta, frica fata de viitor este uriasa, dar toate sunt umbrite de o bucurie implinitoare – sau o implinire bucuroasa – pe care nu credeam ca voi fi capabil sa o simt atunci cand treaba asta avea sa devina realitate. Sa fiu tatic.

Pe doi iulie, pe la sapte si ceva, plecam cu Alina spre nasii nostri. Alina facuse eclere si mergeam sa le ducem si lor. Era cald, cum trebuie sa fie in luna iulie, si baleam cu gandul la berea pe care aveam s-o savurez impreuna cu Nasu’. Dar faptura aceea micuta din burta Alinei avea alte ganduri. S-a hotarat sa vina, si in cazuri d-astea nimeni nu spune nu. Berea mea mai avea de asteptat.

La orele 21:08, micutul Eric deja era nascut. Ma uitam la el – un ghemotoc rosu ca racul si ridat ca bosorogul cel mai de soi, fiind tras si rasucit de o doamna care parea ca vrea sa-l rupa. Pe el, micutul de doar 2,500 de grame caci, vedeti voi, cam asa sunt cei care se hotarasc sa vina cu o luna mai devreme. Macar era lungan, cu toti cei 45 de centimetri ai lui!

Unul dintre telefoanele de felicitare de-atunci l-am primit de la Adi. Stiu ca m-a intrebat cum ma simt. Stiu ca n-am stiut ce sa ii raspund. Ma uitam la mogaldeata aia rosie si ridata, cu pleoapele lipite, cu parul parca plin de matreata si tot ce puteam sa ma gandesc atunci era “oare cum a avut loc ditamai namila asta in burtica Alinei”. Spre dezamagirea mea de parinte in toata regula, nu eram coplesit de bucurie. Nu simteam nevoia aceea de filme de a topai si de a lua pe toata lumea in brate, de a rade si de a ma tavali pe jos.

Poate nu eram, pana la urma, pregatit sa fiu tata.

A doua zi a venit momentul acela. Ni l-a adus in camera si m-am pierdut uitandu-ma la el. Mingiuca aceea rosie cu manute mov, vietatea aceea care abia reusea sa deschida un ochi pe jumatate, aratand ca un betiv gata sa-si piarda cunostinta, bucatica aceea de om a devenit, brusc, o explozie de bucurie. Micuta mea sursa de fericire.

Instant, am simtit ca il iubesc. Cand i-am intins degetul aratator si el a prins falanga superioara cu intreaga lui manuta, cand a strans cu putere si a tras spre piept, atunci m-am topit. Acela a fost momentul in care mi-a zis, indirect: “Gata, de-acum fac ce vreau cu tine!”

Nu poti sa fii pregatit pentru treburi de-astea. Oricat de mult te-ai pregati, oricat ti-ai dori un copil, pana cand nu il ai, nu stii ce inseamna sa fii parinte. Cum te simti ca proaspat tatic? Imi pare rau, dar nu se poate descrie in cuvinte. Cand il tii in brate, cu caputul lui cuibarit in palma ta, cand te uiti la el si-l vezi dormind linistit, cand stii ca ai putea sa stai in acea pozitie, in momentul acela, inghetat o eternitate si sa nu te plictisesti o secunda, atunci vei stii cum e. Eu am aflat-o si a fost una dintre cele mai placute revelatii din viata mea.

Eric

Cu un chips crantanindu-mi intre masele si cu berea pe jumatate golita (in sfarsit, berea!), ma gandesc ca n-o sa fiu un tata perfect. Am vicii si nu sunt pregatit. Am lipsuri, nu am rabdare si imi sare tandara din orice. Am nevoie de spatiul meu, de momentele mele, de singuratatea mea. Sunt un ciudat, sunt tanar si inca mai am multe de invatat. Dar stiu un lucru de care sunt mai sigur decat orice pe lumea asta: voi incerca al dracului de tare!