Vacanța noastră prin Europa de anul acesta ne-a dus, până la urmă, în Verona: aleasă pentru că pur și simplu era cel mai apropiat oraș mărișor aflat pe ruta noastră, aproape de Munchen. Vorba vine aproape că am făcut puțin peste 5 ore, dar eram obișnuiți cu asta după nenumărate drumuri Severin – București. Și nu comparăm trenurile…
Cum am ajuns acolo?
Așa cum am zis mai sus: cu trenul din Munchen. Ne-a costat 87 de euro biletul, iar trenul a fost destul de aglomerat. Curat, frumos, fără întârzieri românești și cu servicii excelente: au un cărucior-restaurant care zice că-i scos din filmele SF: pregătește cafele pe jos, are sandwich-uri, mâcare și arată demențial. Cu alte cuvinte – mi-a plăcut cu trenul!
Unde am stat?
Am luat prin AirBnb un apartament gigantic, cu două camere și o terasă uriașă. M-am indrăgostit imediat de apartament și a fost unul dintre preferatele mele în timpul călătoriei – probabil chiar cel mai cel.
Nu era în inima Veronei, dar au meritat minutele în plus petrecute în autobuz pentru a ajunge acolo, au meritat pentru că ne-au făcut să simțim cu adevărat că suntem în Italia: oamenii din cartier se strângeau seara la una din micile terase din fața blocului, era liniște și frumos. Cred că în Italia s-a produs declicul și am hotărât eu că trebuie neapărat să mă schimb: ca stil de viață, ca fel de a gândi, ca tot.
Ce-am făcut și ce-am văzut
Cam toți cei cu care vorbisem despre Verona, ne ziceau că o să ne plictisim, că n-ai ce vedea acolo. Ca Julieta (aici se află celebra casă a Julietei) e overrated și în afară e asta nu-i nimic. Adevărul este total diferit, iar Verona a fost exact așa cum mă așteptam eu să fie Italia: cu un centru vechi cochet, cu straduțe înguste și case colorate, cu multă verdeață și atracții la orice pas – clădirile în sine, aranjamentele florale, orașul fiind extrem de interesant de văzut.
Italienii sunt iubăreți. Dacă în Budapesta erau automate de cărți, aici am fost surprinși să vedem automate de… prezervative.
În prima zi, picioarele ne-au fost purtate spre Castelul Vechi (Castelvecchio) – o atracție nu tocmai spectaculoasă, dar o bucățică de istorie oferind niște panorame superbe asupra râului Adige.
Am făcut o plimbare apoi în centrul vechi, care pe mine m-a cucerit instant. Străduțe inguste și frumoase, pline ochi de turiști și magazinașe mici oferind delicii, nimicuri sau haine de firmă la prețuri piperate. Totul îmbietor, totul fascinant, un loc în care îți trebuie o voință de fier să nu îți cheltuiești toți banii.
În centrul Veronei am intrat într-un mega magazin Disney din care am vrut să-mi cumpăr totul din colțul Star Wars. M-am simțit din nou copil și m-am bucurat că Eric dormea, altfel am fi ieșit de-acolo cu mult mai multe lucruri (extrem de scumpe, de altfel), în coșul de cumpărături. Consumeriste de-a dreptul, dar și lucrurile astea te fac să te simți bine.
Am ajuns și la celebra casă a Julietei pe care toată lumea ne-o criticase, astfel încât nici nu voiam să mergem acolo. Dar dacă întâmplător am ajuns acolo, am zis s-o vedem, totuși, și nu-mi pare rău. Evident, este o statuie cu sânii lustruiți (cică e bine să-i freci țâțele Julietei, deși Romeo nu cred că ar fi de acord…) și o grămadă de lacăte cu declarații de dragoste, la fel ca pereții de la intrare care-s împânziți cu declarații adolescentine de iubiri care au trecut, probabil, de mult. Dar tot e drăguț să fii acolo.
Fiindcă suntem în Italia, nu puteam să nu avem și un amfiteatru. Cel din Verona este unul dintre cele mai bine păstrate din lume, deși a fost construit cândva prin secolul 1. Are o capacitate de 15,000 de perosane și este casa a nenumărate evenimente importante. Când am fost noi acolo, se pregătea ceva cu temă egipteană și nu am putut intra să vizităm. Probabil că n-am fi făcut-o, oricum.
Am ratat și un mare obiectiv turistic, Castelul San Pietro, pe care l-am prins totuși în poze. Era extrem de departe și noi – în special Eric, care a și răcit acolo – extrem de obosiți. Sper să mai avem ocazia să vedem Verona cu tot cu Castelul San Pietro, de aproape.
Cum mi-a plăcut în Verona?
Am ajuns acolo convins de faptul că Italia e un fel de Românie: murdară, cu oameni neciopliți, gălagioși și haotici. Am fost surprins complet să descoper o cu totul și cu totul altă situație: extrem de politicoși, foarte civilizați și tare relaxați. Cel puțin asta a fost impresia pe care mi-au lăsat-o, în special cei pe care îi vedeam în cartierul în care am avut noi baza.
Prețurile au fost, din nou surprinzător, mai mari decât în Munchen (vorbesc despre mâncare aici) dar nu extrem de mari și sunt convins că aveau și ei opțiuni de supermarketuri ieftine gen Lidl. Dar cu siguranță Italia nu este ieftină.
Dar mi-a plăcut. Mi-a plăcut mult, foarte important fiind și apartamentul de vis în care am locuit. Am luat în fiecare seară cina pe balconul uriaș, uitându-mă cum orașul rămâne viu și cum prietenii se întâlnesc la terase unde stau până tarziu în noapte, plecând în liniște acasă. I-am urmărit, mâncând micul dejun, în fiecare dimineață cum intrau în rutină – alene, agale, relaxați și liniștiți.
Mi-a plăcut mult Verona și mă bucur că nu l-am sărit încurajați de cei care ziceau că n-ai ce face acolo…