Cum se schimba totul intr-o secunda

Duminica, 17 ianuarie 2010. Ora 12 fix, glumeam cu mama. Totul se desfasurase normal – urma sa mancam, urma apoi sa-mi pierd timpul la calculator, poate sa privesc un film. O duminica obisnuita, ca oricare alta.

Acum facem o mica paranteza, un fel de loop temporal, sa scriu cateva cuvinte despre bunica mea. Fosta profesoara de istorie in Traian, o persoana cu o minte brici la cei 82 de ani – stie tot ce se intampla in politica asta mizera romaneasca (drept urmare ii uraste cu patima pe Boc si Basescu), stie tot ce se intampla in lumea “starurilor”, le stie dupa nume si figura si stie tot ce s-a intamplat in lumea asta de prin 20 incoace (poate chiar mai devreme). Tine contabilitatea micutei firme pe care si-a deschis-o, face calculele mai complicate pe hartie, pe cele mai simple in minte. V-am zis: o minte brici.

Duminica, 17 ianuarie 2010, la ora 12 fix nu se gandea la nimic altceva decat la mancarea pe care o pregatea. Probabil se gandea ca trebuie sa puna doar putina vegeta din borcanul acela de sus – se gandea la asta intinzand mana spre el.

Read more

Viitoru’ tarii noastre e in maini sigure!

Pierdeam timpul pe Facebook astazi, mai un FarmVille, mai un FishVille… cand primesc o “cerere de prietenie” (mi se pare ca suna comunist si complet idiotic). Dau accept la fata ca era prezentabila si, mai apoi, incep sa ii verific lista de prieteni sa vad daca intr-adevar ma stie sau am fost ales doar pe interes (cum vi se intampla si voua, patesc si eu – ma alege lumea pentru ca am ferma mare in FarmVille).

Si verificand eu lista domnisoarei, gasesc o anume Adreea, viitor avocat de succes, viitor al tarii, Romania e pe maini bune, amin. Mai jos, una dintre urmatoarele fete e respectiva:

Read more

I Iz Happy Today

Momentele acelea in care ai motive sa te simti important (chiar daca nu esti), sunt tare placute. Astazi am retrait (ca sa nu fiu modest) un astfel de moment si mi-am dat seama ce cul este.

Povestea foarte scurta: primesc un telefon, scria acolo “Private number”, raspund olteneste, in forta: “ALO?” Dupa un scurt timp, aud o voce prietenoasa intreband: “Keilin Liusien”? Rotitele incep sa functioneze, imi dau seama cam despre ce e vorba, si o dau cu yes-ul tamp, la fel de oltenesc. Urmeaza discutia, iar la finalul ei m-am simtit bine. Important. Cu ego-ul gadilat, cu burta scaldata in raze de soare, cu boabele de strugur fiindu-mi servite direct in gura. Whatever.

Ideea era ca ma sunase un nenea de la o companie de publicitate la care tocmai mi-am inscris un site, sa imi spuna ca am fost acceptat si in 24 de ore o sa inceapa sa apara reclamele lor acolo. Nu e ceva complet iesit din comun, dar eu chiar m-am simtit important in secundele alea. Pentru ca m-a sunat nenea John Smith taman din Anglia, sa-mi spuna ca amaratul de eu e OK. Ca sa-l contactez oricand (mi-a lasat un nr de telefon intr-un mail, ca sunase cu Private number…). Ca sunt regele. Ca sunt cel mai tare. Keilin Liusien! Keilin Liusien! (sunt convins ca Ciabai pur si simplu nu i-a iesit :D)

Read more

Mesaj important pentru nenii si tantile de la meteo

Nu ma pasioneaza foarte tare privitul la televizor, dar se mai intampla – ca oricarui om – sa observ o chestie, doua, care se petrec pe la televiziunile noastre. Si, de la o vreme incoace, se pare ca eu ajung in fata televizorului fix cand se da meteo.

Cand eram mic si o vedeam pe tanti de la TVR prezentand prognoza imi amintesc ca eram foarte trist: orasul meu, Drobeta-Turnu-Severin, nu aparea pe harta. Mereu trebuia sa calculam media dintre Timisoara si Craiova pentru a afla cate grade vor fi afara. Mai apoi am devenit frustrat si suparat observand ca incepe sa apara o Resita, un Targu Jiu… da’ nu un Severin. Astazi am aflat de ce.

Read more

Puiut, Pufutz, Pufi, Pufulesc

Nu, nu incerc sa vorbesc urat sau sa folosesc coduri pe care prietenul meu Adelweiser, conducatorul miscarii de guerrilla din Cocksville, Alabama, sa le foloseasca cu bucurie la drum de seara. Chiar vorbesc despre pufuleti, minunile alea care costa 50 de bani, chestiile alea crocante, delicioase, addictive.

Pe mine, de exemplu, ma apuca boala din cand in cand. Viciu’. Mancatu’ de pufuleti e precum pofta de a manca icre Negro (ca sa ramanem in domeniul culinar), precum dorinta de a ma apuca de piratat din nou muzica, sa vad “ce mai e nou”, precum dorinta de a privi din nou un film la care stiu eu ca am ras, doar pentru a vedea ca de fapt era o mare porcarie. Revenind, ziceam ca mancatul de pufuleti este o manie. Care vine si trece pana la urma. Iar acum abia a venit.

De fapt, imi ia mai mult sa scriu acest post decat mi-ar lua in mod normal pentru ca in timp ce scriu rad o punga de pufuleti cu “ingrediente naturale si fara E-uri”. De fapt, tocmai am terminat-o, ca o incepusem o data cu postul. Ma rog…

Read more